02
„Roma nu a fost construită într-o zi”
Descrierea departamentelor
Știți vorba aceea celebră, „Roma nu a fost construită într-o zi”? Ei bine, mai mult ca sigur așa este cu toate lucrurile mărețe… au nevoie de timp pentru a se dezvolta și pentru a crește.
De aceea, dacă vei întreba orice SiSC-ot cu o vechime de cel puțin doi ani despre experiența sa, cu siguranță va începe povestea cu faimosul: „pe vremea mea, SiSC-ul era…”. Apoi, probabil vei auzi sintagme precum: „mai unit”, „nu așa dezvoltat”, „departamentul nu făcea atâtea lucruri”, „eram mult mai puțini” etc. Lucruri absolut normale, deoarece fiecare generație vine cu plusurile ei, dezvoltând organizația pentru viitorii membri.
Astfel, cărămidă după cărămidă, schimbare după schimbare, SiSC a reușit să ajungă ceea ce este azi - o organizație formată din cinci departamente: Educațional, Fundraising, Human Resources, Imagine&Promovare și IT. Iată câteva lucruri interesante despre departamente și transformările prin care a trecut organizația de-a lungul anilor:
trecut
Deși organizația noastră a păstrat în ultimii ani o structură formată din cele cinci departamente existente și astăzi, nu trebuie să uităm că istoria acesteia a fost scrisă și în departamentele Divertisment, Logistic, Cultură și Proiecte, Programe și Evenimente, care au avut următorii directori:
Divertisment:
Dan Docuț, Petruța Lazăr, Vera Cedică, Răzvan Cobzaru
Logistic:
Iulian Cazacu, Eduard Ciocănescu, Cristi Constantinescu, Decebal Munteanu, Camil Filimon, Cristi Dimofte, Cosmin Năzdrăvanu, Valentin Ioniță, Alexandru Popa
Cultură:
Octavian Piciu, Alexandru Binescu
Proiecte, Programe și Evenimente: Marian Stancu, Nicoleta Cernea, Andreea Dioșteanu, Cătălina Dăescu, Ruxandra Popescu, Dana Alexe, Bogdan Tăuțan, Grațian Urcan.
trecut
prezent